Copiii supraponderali şi obezi, precum şi părinţii acestora vor fi consiliaţi psihologic, medical, nutriţional şi sportiv în cadrul campaniei “Trăim sănătos!”, lansată de Fundaţia Wings şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi promovarea Programelor şi Strategiilor.

Ultimele studii efectuate la nivelul Uniunii Europene clasează România pe locul al treilea în Europa, după Grecia şi Iugoslavia, în ce priveşte obezitatea infantilă, în condiţiile în care în anul 2003 statisticile europene situau România pe locul 23 în privinţa procentului de persoane supraponderale, incluzând şi obezii.

Datele recente arată că 50 la sută dintre români sunt supraponderali şi 25 la sută sunt obezi.

Programul împotriva obezităţii infantile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între şase şi 14 ani din Bucureşti, în prezent fiind vorba de un proiect pilot.

“Înscrierile în cadrul programului au început din luna septembrie pe site-ul fundaţiei şi vor continua pentru o perioadă de 12 ani. Fundaţia Wings vine în sprijinul copiilor supraponderali şi obezi din Bucureşti oferind consiliere medicală, nutriţională, psihologică şi sportivă. Peste 100 de copii cu probleme grave de greutate vor beneficia în mod gratuit de activităţi sportive sub atenta supraveghere a unor antrenori, precum şi de consiliere psihologică, nutriţională şi medicală”, a declarat preşedintele fundaţiei, Rebeca Walter, la lansarea campaniei.

Ea a atras atenţia că, de cele mai multe ori, părinţii sunt responsabili de problemele de greutate ale copiilor.

“Copiii supraponderali sau obezi au mai multe şanse să rămână obezi ca adolescenţi decât copiii mai slabi. Cu cât un copil se menţine obez odată cu înaintarea în vârstă, şansele ca el să devină un adult obez cu mari probleme de sănătate sunt cu atât mai mari. Adolescenţa în mod special pare să fie o perioadă sensibilă pentru apariţia obezităţii. În jur de 80 la sută dintre adolescenţii obezi devin adulţi obezi”, a precizat Rebeca Walter.

Preşedintele Fundaţiei Wings a mai menţionat că adolescenţii şi copiii cu probleme de greutate nu au încredere în ei, sunt nemulţumiţi de aspectul lor fizic şi sunt mai predispuşi la a avea rezultate slabe la învăţătură, la a fi izolaţi sau la a avea perspective mai reduse în găsirea unui loc de muncă.

La nivel european, din cei 5,5 milioane de oameni afectaţi de obezitate, doar 10 la sută merg la un control medical şi numai unu la sută dintre ei sunt incluşi într-un program naţional de educaţie împotriva obezităţii.

Persoanele care vor să intre în program se pot înscrie pe site-ul fundaţiei www.fundaţia-wings.ro.

Sursa MonitorulSV: https://www.monitorulsv.ro/Sanatate/2012-12-20/Copiii-cu-probleme-de-obezitate-si-parintii-lor-consiliati-gratuit-psihologic-si-nutritional

SHARE